Live it! :P

Ma rog si ma rog si ma rog intruna si sper si sper si sper intruna la ceva mai bun si totusi ... acel ceva mai bun nu mai vine ... degeaba astept ca ceva sa se intample pentru ca pur si simplu nu se va intampla ... ar trebui sa fie o minune, but still. .. SPER. 

Am constatat de-a lungul timpului ca trebuie sa iti manuiesti oarecum soarta pentru ca aceasta sa fie in favoarea ta. E frumos sa umbli cu smecherii ;) dar stiti vorba : "Daca te joci cu focul te arzi!" ... 

Ei si? :)). Ce daca? :P Nu putem scoate limba sortii si sa-i radem in nas? :D Ba da, desigur ca putem, dar daca ramanem atat de indiferenti si nepasatori nu va iesi nimic bine ... Stiu eu ...

Ultimele nopti pentru mine au fost foarte ciudate datorita "viselor" :D pe care le-am avut ... Nu voi scrie nimic despre ele pentru ca imi amintesc doar franturi din ele si ii multumesc lui Dumnezeu pentru asta! :D :)).

Tot ce pot spune este ca au fost niste cosmaruri oribile care se tot repetau in mod ciudat si foarte sinistru si nu stiu de ce ... de mai multe ori pe noapte ... si de fiecare data ma trezeam transpirata si agitata toata :|. Chiar nu mi s-a parut funny! Mai ales ca imi revin in minte anumite pasaje din ele care sunt mai mult decat creepy X_X. Nu mai vreau sa le vad never ever ... 

Mdaa ... cam asta a fost tot ... ma duc sa mai fac ceva probleme la mate ca miercuri dam un test pe care chiar nu vreau sa il ratez ... stiu ca sunt mai creepy decat cele mai sus amintite, dar ... asta e! :-bd!

Keep it cool! 

And live the moment! :D :).

I'm gonna dance, dance, dance...

Oare? :)).
V-ati simtit vreodata frustati sau neapreciati? Aici puteti sa va plangeti, sa va spuneti problemele, caci pana la urma de aceea am deschis acest blog, pentru ca cei care sunt mai diferiti sa se simta la fel ca ceilalti...pana la urma toti suntem diferiti in felul nostru, avem propria noastra personalitate etc.etc.
No, I'm not gonna dance!
N-am de ce :)).
Chiar imi e dor de zilele ploioase in care simteam in fiecare clipa mirosul proaspat al ploii, picurii care se prelingeau pe fereastra ii simteam pe mana mea, pe parul meu...mdaa...zile si zile...zile de care mi-e tare dor...dar n-ai ce-i face...
Sunt atat de multe de zis, despre dorinte arzatoare si vise legate de vacanta, despre ultima perioada, dar nu mai vreau sa ma plang.
Va las pe voi :). Aici e doctorul Phill, care va asculta si va asteapta cu bratele deschise :):):).
No hai ca ies si io la o plimbare. ZBYE.

When you are gone...

.. is not so bad...
Da! Asta a fost tot ce a fost si fiti siguri ca a fost oricum ai lua-o, caci asa a fost cum a fost!
Cu alte cuvinte, nu mai e nimic de facut caci asa e viata! IREMEDIABILA! Chiar daca poti repara unele lucruri stricate tot ramane subconstientul tau care iti reaminteste intotdeauna ca ele tot s-au stricat cumva...e ceva cu care "you have to handle with"...
He's gone. He left behind him a lot of tears...unknown tears...He doesn't know a lot of things about us...about our souls, about our hearts...or maybe...but not...but maybe...
Oh, e imposibil! ... si totusi incerc sa ma obisnuiesc cu ideea ca de acum incolo voi sti exact unde se afla si cu ce se ocupa...E mort de meserie si traieste in suburbiile pamantului, la cel putin 4 metri sub el...Ce umor sumbru!
Si totusi lacrimile tuturor si tristetea tuturor mi-au dovedit ca putem fi, daca vrem si daca si circumstantele ne ajuta, putem fi niste oameni uniti, fara altfel de probleme...Astazi ne uneste suferinta, iar maine probabil ca...nimic, dar oricum nu putem uita ce a fost si ce a fost e foarte frumos in ciuda faptelor si a bocetelor care ne inconjurau...
Dar nu-i chiar asa...
Am constatat ca moartea desfigureaza oamenii si tot ea, ii uneste, ii face mai puternici pe altii si ii determina pe unii sa umble juma' de oras doar pe a spune efectiv pentru ultima data : "La revedere!"...o revedere oarba insa, revazuta doar in fotografii...si inca cate amintiri ma vor mai lega de acest oras despre care am mentionat...
Avem multe, avem de toate: actiune de tot felu', intrigi, simple rulari ale actiunii, momente culminante ale diferitelor situatii cu care a trebuit sa ne descurcam azi si peste care am reusit sa trecem cu bine...cu adevarat bine...

In timpul slujbei, mai pe la inceputul acesteia, printre lacrimile ce imi uscasera deja obrajii palizi, am ridicat usor ochii si am vazut fumul ce se ridica deasupra lumanarilor...lumina batea din toate colturile intunecate ale bisericii, si atunci am vazut asta : Am realizat ca de fapt nimic nu s-a intamplat si ca lacrimile noastre se irosesc pe degeaba, pentru ca, mult iubitul nostru profesor nu merge decat intr-un alt loc, bun sau rau nu prea mai conteaza, ideea este ca, vorbim aici doar despre o SCHIMBARE, una radicala, evident, dar tot schimbare se numeste...
Pacat ca imediat dupa am uitat acest gand si am continuat sa plang...Poate ca nu imi plac schimbarile de niciun fel care sunt facute fara acordul meu sau poate nu stiu...
ESTE ADEVARAT CA NICIODATA NU STIM CE SE VA INTAMPLA CU ADEVARAT ?

I think that everything's gone now...my soul is empty...i can't feel any more, just 'cause i miss him so much...but "This is the life"...we have to learn how to handle with it...

R.I.P.

Sa ne gandim mai intai ce inseamna viata. Este oare un cuvant definitoriu pentru fericire, pentru existenta, sau pentru ce? Nu. Sa stiti ca indiferent daca mai exista un altfel de viata dupa moarte, exista eternitatea fiecaruia. Unde? In memoria celorlalti....
Mult stimatule OANCIA ANTON, vreau sa stiti ca dumneavoastra veti ramane mereu viu in memoria cunoscutilor si apropiatilor dumneavoastra. De ce? Pentru simplul fapt ca ati fost un om minunat, absolut minunat, care, dupa cum am mai spus, stia sa scoata tot ce este mai bun din oricine. Sa stiti ca intotdeauna v-am admirat stilul dumneavostra basic, dar elegant si sofisticat totodata. Va priveam mirata de fiecare data cand veneati imbracat in fel si fel de culori tari, pe care stiati insa cum sa le combinati astfel incat sa va puneti in evidenta propriul stil, valoare si caracterul. Cu alte cuvinte, stiati cum sa va puneti amprenta si sa spuneti: "Eu, OANCIA ANTON, am trecut pe aici!", evident cu mandria cuvenita. De asemenea, recunosc ca va admiram unghiile mereu frumos taiate si aranjate si ma gandeam adeseori daca o puneati pe sotia dumneavoastra sa vi le taie cu raportorul. In sinea mea radeam, dar iata cata importanta au acum lucrurile simple care au trecut de altfel si foarte repede de parca nici nu ar fi fost...si totusi o umbra vaga a ramas in mintile noastre, intr-un coltisor prafuit, iar aceasta ne reaminteste ca totusi a fost ceva...Si da, trebuie sa ma iau si de cravata dumneavoastra cu steagul Americii la care am ramas cu gura cascata cand am vazut-o pentru prima oara...atunci radeam si si acum rad de acest lucru chiar si date fiind conditiile sumbre in cadrul carora imi amintesc de acele momente foarte placute din viata mea...Stiu cu certitudine ca respectiva cravata sunt de la baietii dumneavoastra din state, pe care sper sa ii intalnesc maine, la inmormantarea dumneavoastra...Sper sa ma surpinda si ei cu ceva asa cum o faceati dumneavoastra in fiecare zi cand ne intalneam ... Dar nimic nu va mai fi la fel...nici daca as vrea ceea ce vreau, nu am aceasta putere de a schimba ceea ce a fost...poate ca e mai bine asa, insa nu am cum sa stiu sigur...Sunt sigura ca sunteti mai fericit printre INGERI, si da sunt sigura si de faptul ca ACOLO va aflati in acest moment.
Eu nu am decat cuvinte de lauda la adresa dumneavoastra si ma bucur enorm ca v-am cunoscut...Promit ca maine o sa imi tin firea tare si nezdruncinata si nu voi plange...nu voi varsa decat o lacrima doua pentru ca stiu ca ati vrea ca LUMEA SA VA AIBA IN MEMORIE VIU...Sunt sigura ca asa se va intampla...
Condoleante celorlati care v-au fost cu adevarat aproape si, ca un ultim cuvant, vreau sa afirm ca nu regret nici o clipa ca nu v-am vizitat la Hospice...nu as fi suportat sa va vad in stare aceea de care sunt constienta ca asa era cum mi-o imaginez...
Si totusi, inca ma mai intreb, referitor la tot ceea ce am scris aici, la tot ceea ce am gandit si am tinut doar pentru mine ( nu cred ca exista asa ceva ), OARE DE CE?

... ... ... ... ... ...

!!! P.S. Imi amintesc si acum cu mare drag cum m-ati ridicat in picioare la sfarsitul primei ore de matematica cu dumneavoastra : tineati creta in modul dumneavoastra specific, iar eu doream sa raspund la respectivul exercitiu, desi se sunase de un minut si ceva, insa m-ati atentionat "sa ma scol in doua bete..." daca vreau sa vorbesc cu dumneavoastra. Partea amuzanta: mi-ati facut semn sa ma ridic in picioare cu degetul din mijloc, iar eu eram rosie la fata, fiind prima eleva care a raspuns la inceputul clasei a cincea la prima ora de matematica avuta cu dumneavoastra.
Si mai sunt multe de zis, dar le pastram pentru sine...

DE CE?

De ce a trebuit sa ni-l furi cand stii ca in adancul sufletelor noastre exista dragostea bine meritata, dedicata lui : OANCIA ANTON? De ce nu ai realizat cat de mult il iubim, mai repede, inainte ca asta sa se intample? De ce ai luat viata unui om atat de special care stia sa scoata tot ceea ce e mai bun din oameni? De ce? De ce?
TE IUBIM TONI, IARTA-MI NERESPECTUL CUVENIT TIE, UNUI OM ATAT DE SPECIAL, ACUM CU ADEVARAT SUPERIOR NOUA, DAR VREAU SA ITI SPUN INTR-UN MOD CAT SE POATE DE FAMILIAR, BINE AI VENIT IN LUMEA CELOR TRECUTI IN NEFIINTA! SPER SA ITI FIE MAI BINE AICI SI SA AI PARTE DE CEEA CE NU AI AVUT IN ULTIMELE TALE LUNI DE VIATA, SI ANUME FERICIREA!
Te intreb acum, pe tine, VIATA, de ce???!!
TE IUBIM, TONI!...