That moment when you realize that you have no real friends...

Stau in varful patului. Ma holbez la micul ecran. Din boxe rasuna tare si raspicat Nightwish, zgariindu-mi timpanele cu vorbe pline de duh. In ochi mi se aduna lacrimi care vor sa izbucneasca intr-un plans isteric. "Nu, nu acum!" Clar nu este momentul sa dau dovada de slabiciune. Pana la urma, de ce as fi trista?!? Scoala s-a terminat, intru si la liceu, intru si unde vreau, e vacanta ... CE ma poate supara? Anxietate excesiva?? Neeeaahh ... nu suna a ceva ce as putea avea eu. Eu sufar de anxietate de moment :p, nu de altceva. Dar totusi, lumina asta neclara care pluteste prin fata ochilor mei ca un val de adrenalina aduce cu ceva .... ceva .... Dar ce?? Bad day? Nothing to do? Nu, nici asta.
E SUFLETUL MEU! El este cel care imi da aceasta senzatie de neliniste spirituala. Brusc, pe ecranul mintii mele, apare o intrebare, nu una oarecare, ci una scrisa cu caps lock ... U know that shit just got serious  when ... u know ;). Si deci, intrebarea: "AI PRIETENI?" .... UHM ...Bitch please! :)) Brain, what's wrong with u? Ofc that i have friends ....
Dar eu nu prinsesem profunzimea intrebarii .... prieteni adevarati? Am, dar nu pot fi sigura niciodata de ei. Acum ii ai, acum nu-i mai ai ...
Esti de acord cu ei doar ca sa le fii pe plac, iar ei iti dau cu sutu` ...
Poate ca asa e viata, nedreapta, dar asta nu inseamna ca nu putem cateva portite de scapare, nuh?!?
Sper ca nu sunt doar eu cea care crede cu tarie in asta :))
As spune ca in intrebarea de mai sus este o intreaga filosofie de viata, filosofie in spatele careia se ascund multe alte intrebari fara raspuns. Imi vine greu sa cred ca din toti oamenii pe care ii cunosc, niciunul nu mi-ar putea fi un prieten adevarat. De fapt, eu refuz sa cred asa ceva! Poate ca ma amagesc singura, poate ca nu este chiar bine sa filosofez atat de mult despre prietenie, dar asta e!
In starea mea meditativa se ascund nenumrate dileme pe care incerc sa le rezolv.
Pana una alta, nici macar nu am descoperit o defintie exacta a ceea ce ar putea reprezenta conceptul de prietenie :)).

DE ACEEA, SUNT DESCHISA LA SUGESTII :-BD !!!

Have a nice day >:D<

Childish fears ... [YOU]

Try not to hold your emotion, don't keep it just for you ... let us see it, let us see the real you, let us read your soul, your eyes ... let us read your tears just like an open book, 'cause you are a living encyclopedia ..., so don't try to hide yourself, 'cause the scars will remind you that the past is real, that your old ego is still here with you ...
You know there's no place in this world where you can hide without being discovered ... there's a fight which keeps you alive and the fire in your eyes brings you to life every time you want to die. Only time can kill you and your childish fears ... You know you're not afraid of the dark - you're afraid of your imagination, maybe you afraid of YOU...
You're made of glass, you're made of plastic, you're made of dust ... you're made of time and the time is made of you ... If you're made of titanium that means that your soul is made of nothing and if you can feel what I say - you're made of ME, the same blood flows through our veins ... we have the same ON/OFF button ... So come and rescue me if you wanna rescue yourself ... You know how to turn me on, the only thing that you don't know about me is that I'm made of vacuum. You can only scream, the others hear us, but they can't save us.
Our pain materialized in vacuum, the others are just our package. Maybe this is how we can hide a part of us ...hmmm ...we should think deeply about this ...
We are too young to die so we should ask Rain and see if it can help us. We can metamorphose into small drops of Rain, WE CAN BE EVERYTHING IF WE WANT SO.

YES, WE CAN EVEN IF OUR MIND IS DIZZY AND MISTY AND EVEN IF THE SOCIETY IS AGAINST US.

YES, WE CAN!!! 

Adanc, in intunericul mormantului...

 

A sosit vremea razbunarii, cand trebuie sa muscam cu pofta din cerul care cade peste noi...

Lasa-l sa cada asa cum si lacrimile tale s-au scurs neincetat pe pardoseala dormitorului si s-au dus in adancuri...

Nu poti vedea ce e dincolo, dar o poti simti, caci iti curge prin vene si tu nici nu stii de ea...

Ia cutitul si infinge-l adanc in inima ca si cand ar fi pentru ultima oara cand o faci...

De parca nu o vei mai face...

Nu glumi, i-ati pastila si dormi linistit ... nu vei muri chiar acum, ci in viitoru' apropiat...

Caci frunzele din copacul vestejit nu au murit de cum au cazut pe pamantul umed, ci s-au razvratit in durere, necaz, cu o bruma de fericire patrunsa in sufletul rece...

Fantomele noptii te vor lua in metamorfoza lor continua...

Ai sa dispari in transformarea lunii, iar coltii te vor patrunde adanc...

Fumul diminetii se scurge la fel a nisipul din clepsidra...

Trece si te calca in picioare, iar tu ramai ghemuit pe jos, in frigul nepototolit al noptii..

Te zbiin amarul nesect...e izvorul tau de "fericire,

Nu-l irosi ...

Atat iti zic ...

Prima ploaie de primavara ...

Off, Rares, imi pare rau, nespus de rau ca ai ratat prima ploaie de primavara. E drept ca a fost scurta, poate insesizabila pentru unii, dar a fost ... a fost şâroasă.

Ma simt ca intr-un vis in care plutesc alaturi de Mama Natura. De fapt, sunt parte din ea. Si totusi parca s-ar da o lupta in mine din care vrea sa iasa doar Primavara ...
Soarele insa pe-afara nu se arata, ceea ce nu e chiar atat de rau ... dar mi-ar placea sa ii simt razele incalzind picuri de ploaie ... cat de Frumos!

                                                                    Vreau si eu acolo!

Nu am prea multe cuvinte de scris pe aici, poate doar sa impartasesc sentimente minunate cu voi. Da, asta e perfect! <3<3

Iar acum o melodie patrunzatoare:

Pasarile ciripesc :]

Trecand astazi prin gerul naprasnic, am observat ca niste vrabiute ciripeau de nebune si faceau un zgomot infernal, in contrast cu intregul peisaj. Asta cu siguranta m-a facut sa zambesc :).

Mi-am amintit cu nostalgie de primaverile alea pierdute in lumina soarelui pe care de altfel il urasc. Dar parca mi s-au mai inmuiat sentimentele ...
Intr-a sasea, cand temele erau ultima mea problema, cand era febra Puya-"Undeva in Balcani" si Parazitii-"Daca as fi pentru o zi presedinte" ma bucuram cu adevarat de razele soarelui care intrau pe fereastra camerei mele si ma inveseleau. Eu, soarele si melodiile acelea funny dansam impreuna in camera mea, fara sa imi pese ca in cateva minute trebuie sa incep sa ma pregatesc de scoala. Aveam doar zambetul pe buze, iar acum cand imi amintesc efectiv imi vine sa ma plang. De ce?
Pentru ca sufletul meu nu era incarcerat in niciun fel si pur si simplu aveam o senzatie atat de placuta ... good feelings ... Prea frumos era ... era ...
Ooo si de asemenea, diminetile in care trebuia sa ma trezesc pe la 7 ( doar asa ca un moft de-al meu ) si ma trezeam pe la 8:30, iar primul lucru pe care il faceam era sa imi iau iaurtul de gresat din frigider, sa il amestec cu putina cacao si sa il savurez in fata televizorului. In fiecare zi, pana sa plec la scoala, urmaream ABSOLUT toate emisiunile de pe Travel 'n' Living, chiar daca aveam teme de facut. Oricum le faceam, mai in graba mai in serios, si tot note bune luam :D. Si soarele era prezent, dar si patul care ma imbia sa mai stau "in vizita" pe la el ...

Cat de frumos si de placut era ... Si ce senzatie uluitoare si inexplicabile am in suflet cand ma gandesc la toate aceste lucruri care pot spune ca m-au marcat intr-un fel sau altul ... Prea, prea frumos ...

Nu stiu de ce zic asta, dar VREAU SA VINA PRIMAVARA!!! 
Vreau sa renunt la haina groasa, sa imi iau balerinii si zambetul pe buze, sa imi iau bijuteriile preferate si ghiozdanul in spate si ma merg cu muuuuulta voiosie la scoala ... Dar tot nu va mai fi la fel ... Era asa de frumos cand aveam ore dupa-amiaza ... ala era tot farmecul, plus autobuzul aglomerat :)).

Vreau, dar nu se mai poate!

Laughing in the cemetery ;;)

BING BANG

Te-am intalnit, bing-bang
In cimitir, bing-bang
Pe piept aveai, bing-bang
Un trandafir, bing-bang.

R: Si cantam si dansam
Printre cruci noi alergam
Pasarele ciripeau,
Vai, ce fericiti eram!

Te-am mangaiat, bing-bang
Pe craniul gol, bing-bang
Iar din ochi-ti iesea, bing-bang
Un viermisor, bing-bang.

R: --"--

Te-am sarutat, bing-bang
Pe maxilar, bing-bang
Tu m-ai muscat, bing-bang
Involuntar, bing-bang.

R: --"--

Involuntar, bing-bang.

Topping de zapada. Yummy :P

Vroiam doar sa subliniez ca s-a topit zapada :)) ... Dar acum, serios, am si mancat-o x_X ... u got it ...

Acum nu mai are niciun farmec ... e doar o balta mare prin care se plimba sutele de oameni grabiti ... sute de cizme si ghete murdare, sute de picioruse ude :( ...
Astazi a fost inmormantarea unui profesor respectat al colegiului nostru, domnul prof. Bodea Valentin - un mare patriot - care a facut multe in slujba acestei scoli. Poate ca acum o vegheaza de sus.

Viata asta, cum ne IA ... fara sa intrebe, fara sa ii pese. Din tarana am rasarit, tot in tarana ne intoarcem. True, true ...

Nu vreau sa plang sau sufar, pentru ca, desi sunt o mare pacatoasa, nu mi-e frica de moarte :P.

Mdaa, cam atat am avut de spus ... in amintirea unei personalitati ... :(

Vaai, ce dor!

Vaai, ce dor imi era de net si de putina socializare :)). Amortisem in starea de matematicoza acuta :)).
Vaai, ce dor imi e .... de scoala ?? Neeaahh :P.
Dar cu siguranta imi e dor sa adorm cu caietu' de geografie pe piept ... cand vad fraza asta scrisa, imi cam piere din siguranta :).
Ascult o melodie superba luata de pe blogul lui Rares si probabil, descoperita de Anna --> "Englishman in NY" ... nu imi vine sa cred ca o canta STING ... Vaai! E superba <3<3<3.
I can't believe! Nu am chef sa scriu nimic melancolic! :O Oare de ce melodia asta ma duce cu gandul la Carturesti? :))
Ce stare placuta si ametitoare. <3 it.

Iar acum ... pam ... pam ... pam ... niste creatii proprii :)):

Din cer cad lacrimi

Cat de mult mi-as dori sa pot deschide portile sufletului meu si sa privesc inauntru cum se asterne toamna peste el. Sa vad cum pulseaza sangele prin vinele frunzelor ruginii, sa vad cum scoarta copacilor se umezeste, sa vad cum rasina se topeste sub puterea ploii...
Atatea ramuri, atatea suferinte si dureri stinse cu melancolie si o melodie de suflet....
Izvoare nesecate de lacrimi fierbinti care imi racesc trupul, in bataia vantului....
Un camp infinit de umbre ce pier sub cerul intunecat....
O padure plina de mister in care raul si Binele nu exista....
Pasarile vazduhului ciugulind piesele puzzle-ului in nuante de mov....
Ajuta-ma Doamne sa inteleg cantecul ploii care rasuna neincetat in urechile mele....
Natura ma alinta cu un cantec de leagan in timp ce somnul ma infioreaza ... e un cutremur si un vartej totodata....
Am gasit cheia care opreste timpul, cel putin pentru mine .... Daca ploaia s-ar opri, atunci si eu as inceta sa traiesc, as ingheta in puterea emotiei si fanteziei ....
Mana rece e o placere care mangaie o frunza la fel de rece ....
E mai mult decat teama si nesiguranta .... e obisnuinta :):):)
Si DA, eu totusi zambesc cand privesc acest tablou zapacit conturat doar de sentimente .... si asta chiar daca esenta fuge de mine asa cum fuge si mercurul prin fata acelorasi ochi infiorati ....


O postare pătătă de raţiune imperfectă ....

Iar acum, ceva cu totul special mai ales pentru cei care iubesc Ploaia:

James Blunt - Tears and Rain and Cargo - Daca ploaia s-ar opri

And it goes like this ...

Peste pamantul umed se aseaza picuri din zambetul meu sters si evaporat demult, mult timp ...

Ii simt cum se aseaza pe pielea mea, cum imi mangaie fata rosie si rece ... sub manusile cu puf se ascund maini firave care ar vrea sa ii atinga, dar ceva nu merge ... Oare ce?

Ma ascund sub crengi parasite, peisajul este ponosit .... Este ca o bucatica dintr-un alt timp care tot revine si imi acapareaza campul vizual ... sub genele mele stau sa curga lacrimi fierbinti ... creneluri pe obrajii mei ... ca o masca.

Un zambet se intrezareste totusi si imi cresteaza ca o sabie pometii, ochii, gura.

Ploaie

Ploaia, buruiană deasă,
Vrea pământ de cer să ţeasă,
Si pe vechi şi-atâtea căi
Ploaia şterge paşii tăi ...

Pe unde-am iubit odată
Creşte buruiana beată,
Părul tău se stinge-n ploi,
Nu mai ştim nici noi de noi,

Si ca ploaie, şi ca vânt,
Ne tot pierdem în pământ ...

 ... Cat de adevarat ....