And it goes like this ...

Peste pamantul umed se aseaza picuri din zambetul meu sters si evaporat demult, mult timp ...

Ii simt cum se aseaza pe pielea mea, cum imi mangaie fata rosie si rece ... sub manusile cu puf se ascund maini firave care ar vrea sa ii atinga, dar ceva nu merge ... Oare ce?

Ma ascund sub crengi parasite, peisajul este ponosit .... Este ca o bucatica dintr-un alt timp care tot revine si imi acapareaza campul vizual ... sub genele mele stau sa curga lacrimi fierbinti ... creneluri pe obrajii mei ... ca o masca.

Un zambet se intrezareste totusi si imi cresteaza ca o sabie pometii, ochii, gura.

Ploaie

Ploaia, buruiană deasă,
Vrea pământ de cer să ţeasă,
Si pe vechi şi-atâtea căi
Ploaia şterge paşii tăi ...

Pe unde-am iubit odată
Creşte buruiana beată,
Părul tău se stinge-n ploi,
Nu mai ştim nici noi de noi,

Si ca ploaie, şi ca vânt,
Ne tot pierdem în pământ ...

 ... Cat de adevarat ....  

Ceata si in sufletul meu ...

Tristetea e o melancolie a sufletului etern, pe cand melancolia e o tristete a sufletului efemer ;) ... 

Peste copacii aproape dezgoliti, peste nudul lor maroniu, se astern picaturi mici de apa, care ii inconjoara ca o coroana de frunze nepalpabila, o coroana care le intregeste crengutele zgribulite de frig.

Si in intunericul noptii, stau si privesc la luna si la stele, cu gandul afundat intr-o mie de probleme, dar ceata de afara imi invadeaza si mie sufletul, invaluindu-l cu o aura de mister ce ma adoarme, ma raceste ... 

Mi-e frig, dar si sila sa ma mai gandesc la asta ... O iau asa cum e ... Oricum frigul din interior nu se poate "vindeca" asa de usor.

E intuneric si afara si in camera si in sufletul meu pustiu, maturat de o vijelie puternica de sentimente, pe care nu o inteleg, dar o las sa ma zapaceasca, sa imi dezbine incet particulele, sa muste din mine ca dintr-un fruct zemos, sa se linga mai apoi pe buze si sa ranjeasca in fata trupului meu timid, slabit, fara puteri ... 

E ca o potiune, ca un drog, pe care le iau pentru a uita de cele de peste zi, dar, in mod paradoxal, mai mult imi aminteste de acestea ... 

O luminita se iveste la fereastra mea si strapunge geamul, invadeaza un colt intunecat al camerei si o strabate repid si ireversibil. Faruri de masini, zgomote ... fundalul naturii de afara vajaind inauntru si nelasandu-ma sa adorm. Sau poate ca o face ... e ca o muzica a Mamei Natura, care priveste cu amaraciune in suflet cum toamna a plecat si ne-a lasat de izbeliste ... 

Numai ceata a mai ramas sa ne aminteasca ca a fost odata toamna prin aceste tinuturi ... Ceata care odinioara ne invada plamanii, acum e chiar necesara pentru supravietuirea noastra ... sau doar a mea ...

E indispensabila ... 

Hospice - O bucurie pentru toti

Cu toate ca in ziua de astazi oamenii nu isi mai vad capul de treburi, iar timpul ii preseaza non-stop, am fost bucuroasa sa aflu ca voluntariatul nu a murit inca si ca oamenii, de orice varsta ar fi ei, se implica in actiunile de caritate, care implica bucuria intregii comunitati.
Dupa cum probabil va-ti dat seama, am reusit sa devin si eu, un membru Hospice. Desi am petrecut un timp foarte scurt in respectiva cladire, nu am putut sa nu observ un panou mare pe care erau asternute fetele zambitoare ale multor oameni, nu neaparat de nationalitate romana, care se bucura alaturi de toti ceilalti voluntari de faptul ca, prin actiunile lor, reusesc sa aduca acelasi zambet pe fetele altora de varsta lor si nu numai.
De asemenea, am fost placuta surprinsa de faptul ca multi elevi se implica in actiuni caritabile, din proprie initiativa, inclusiv multi mesotisti ( nu neaparat pentru Hospice ). Un exemplu bun de astfel de elev care prezinta, as putea spune "tot tacamul", este colega mea, a noastra, Mara. Eleva olimpica a colegiului de renume "Dr. Ioan Mesota", aceasta este voluntara la Crucea Rosie si de astazi, alaturi de mine si probabil de multi altii, si la Hospice.
In ce consta acest voluntariat?
In primul si in primul rand reprezinta o satisfactie personala, iar in al doilea rand, orice gest din partea oricarui om de buna credinta inseamna o viata mai usoara pentru cei carora Dumnezeu "i-a inzestrat" cu o cruce mai grea decat a noastra, a tuturor. Pentru ca nu iti e totuna daca urmeaza sa mori peste cateva decenii sau poate peste cateva luni.

Ma simt datoare fata de comunitatea brasoveana, in special si de aceea am dedicat aceasta postare unui act nobil, caritatea, sperand ca cei care o vor citi sa inteleaga importanta voluntariatului si a sprijinului de orice fel pentru cei care au nevoie mai mult ca niciodata de o mana de ajutor. 


Voi reveni cu o postare despre ce inseamna cu adevarat sa ai suflet. O poveste reala. 

Make me your radio. Moves like Jagger.

Firstly, am constatat ca nu stiu data infintarii propriului meu blog, nu stiu deci nici cand ar trebui sa il sarbatoresc si cu toate astea imi este mult prea lene sa aflu.

Secondly, toamna e tarzie si imi sfasie inima, o rupe si o distruge si imi place. Big griiiin ... I'm moving like Jagger, I feel this beat ... I can not stop it ...
Rontai bucatele de peisaj de pe fereastra camerei mele in timp ce scrie aceste randuri pline de toamna.
Asaa ... lasand asta la o parte, vreau sa va spun ca eu si Ally am constatat astazi ca Acsi are un mic gainel in cap ... Da! Ati auzit bine! Un gainel! Un gainel cu de toate: incestuos, cu gene, cu patru roti, cu doctorat in Acsi, ucrainian ( poate caucazian ), semizeu nevertebrat, rectangular si prismatic, ectoplasmatic, tandalos si ,ei bine, nu conteaza ... :D :))).
Spunand si acestea, as vrea SA ASCULTATI aceste doua melodii care efectiv ma fac sa ma ... misc. Chiar daca poate nu va plac accentele de rap sau temele invechite pentru un videoclip, ati putea totusi sa dati play la:

 ... in special prima melodie ma face sa topai si deci e minunata ... :)
 ... What else can I say? I'm a bad girl dancing on the floor.
                                  ~ . ~

“Toamna , copacii fac striptease pentru a face sa rasara ciupercile.” Patrick Sebastien

"Iubesc toamna.O iubesc datorita graitoarelor ei parfumuri , si din cauza lucrurilor care mor , lucruri de care nu mai trebuie sa ai grija vreodata , si gratie ierbii care inceteaza sa se ridice."
Mark Van Doren

Si eu iubesc toamna ... muuult <3 ... 

Ce saptamana! Viata e indestructibila, pana cand vine vorba de mate sau de fizica. De mate nu ma plang, de fizica insa ... Bah, e frumoasa, dar n-o inteleg :D. This is it!

Toamna apleacă ramul, toamnele apleacă trunchiul.

Fara sfarsit ...

Si ma tot invart in jurul degetului si vad lumea doar plina de defecte asa cum si este, dar parca tot mi-as dori sa o vad cu alti ochi ... Evident ca nu pot.
Sperante si vise naruite ... cam as s-ar rezuma viata mea. Aripi taiate cu cruzime, din radacina, extragand seva bunatatii si inocentei ce le umplea de vigoare ... Fixez cu privirea un punct imaterial din camera mica si stramta in care imi plang de mila 12 din 24,cred ... Vad aceiasi pereti everyday si mi-ar placea sa spun ca sunt altfel si ca imi inspira diferite emotii, dar nu e asa ... Reprezinta aceeasi pata de culoare monotona, vernil si seaca, care acopera doar un strat stupid de beton gri ca viata mea ... Si sufletu-mi-e cimentat ... Ma lasa mai rece ca vremea de afara, care, paradoxal, constat ca imi prieste ... Vremea ... aia imi prieste ... Nimic altceva ...
M-as incadra intr-un interval infinit de puncte de suspensie daca as putea, caci eu apartin lucruri nedefinite, efemere ca fericirea ce-mi invada odata sufletul, dar care l-a parasit demult, demult.
E sec si negru totul in jurul meu si nu mai pot iesi din aceasta sfera. Am ajuns in momentul in care culorile imi inspira neincredere, o incontinuitate a vietii mele in prezentul care trece in domeniul trecutului cu fiecare secunda care trece si care totusi se continua intr-un anume viitor trecut. Caci a trecut si stiti prea bine asta.
Cu mintea prin ploaie imi inmoi oboseala ce s-a acumulat, stresul ce imi invadeaza creierul ce trece prin clipe si secunde infinite. Ca si cand timpul s-ar tot lati si totodata, stramtora.
E o prisma cu o mie de fete care imi strabate razant sufletul ca un uragan, o prisma in care se aduna amintiri si ... lucruri ... la care tin in mod diferit. E o diversitate ce inunda o zi frumoasa de toamna care se termina la fel cum si timpul se termina, caci se termina si stiti prea bine asta .... Dar toate fara sfarsit.
E ca si cand ai spune ca infinitatea e interminabila, dar intr-un mod terminabil. Si totusi "bil" in seamna "care poate fi". Deci e cu doua taisuri, e probabil, nu e sigur.
Dar de fapt ce tot "E"? ... Orice ar fi, e fara sfarsit ...

Vis de toamna

Firstly, Rares: u are the only one who keeps me alive ( blogareste vorbind ;) ).

Visez sa vad cu adevarat in adancul sufletelor oamenilor, visez sa aud cu adevarat ce gandesc, visez la o lume mai buna, dar intotdeauna raman doar cu visele. De ce? Nu stiu si visez sa incerc a putea afla de ce, dar ca de obicei nu pot. Neputinta ma omoara ... ne omoara. Am lumea in mana mea dreapta si visez ca mana mea stanga sa o poata salva din teroare si nu pot. Visez ca timpul ce zboara pe langa mine sa se opreasca candva, sa stea si sa ma priveasca in ochi, soptindu-mi cine il fugareste, dar graba lui e cu adevarat prea mare pentru a se putea opri sa imi implineasca dorinta. Visez vise mari, visez cosmaruri marete, visez de toate, dar niciodata nu am visat perfectiunea in stare pura. Ce inseamna a defini? Ce ne defineste pe noi cu adevarat? Zambetele noastre sunt masca noastra care imprima si arde suferinta pe chipurile ce au fost odata culese din gradina Domnului... Ne uratim cu fiecare secunda ce trece, dar noi vedem doar uratirea exterioara, cand de fapt sufletul sufera cel mai mult. Daca ar avea gura sa strige la fel cum facem noi, atunci am surzi ... pentru ca sufera. Ce inseamna a  medita? De ce spunem ca meditam asupra vietii, cand de fapt vorbim despre reculegerea sufletului ... Am semanat frumusete si culegem suferinta pana in cele mai adanci adancuri ale sufletului. Si totusi eu inca sper ca va fi ceva si visez si visez si visez in continuare, chiar daca aripile gandului imi sunt mereu taiate de realitatea asta reala, dura si materiala care ne ingradeste si ne cenzureaza fiinta. Dar putem opri noi timpul fizic sau cel astronomic? El trece si calca in picioare suflete fara sa intrebe cat de adanci sunt ranile pe care le lasa in urma. Si rasuceste cutitul in rana ...
Asta e visul meu de toamna ...

Adele - Someone like u CLICK AICI!