And it goes like this ...

Peste pamantul umed se aseaza picuri din zambetul meu sters si evaporat demult, mult timp ...

Ii simt cum se aseaza pe pielea mea, cum imi mangaie fata rosie si rece ... sub manusile cu puf se ascund maini firave care ar vrea sa ii atinga, dar ceva nu merge ... Oare ce?

Ma ascund sub crengi parasite, peisajul este ponosit .... Este ca o bucatica dintr-un alt timp care tot revine si imi acapareaza campul vizual ... sub genele mele stau sa curga lacrimi fierbinti ... creneluri pe obrajii mei ... ca o masca.

Un zambet se intrezareste totusi si imi cresteaza ca o sabie pometii, ochii, gura.

Ploaie

Ploaia, buruiană deasă,
Vrea pământ de cer să ţeasă,
Si pe vechi şi-atâtea căi
Ploaia şterge paşii tăi ...

Pe unde-am iubit odată
Creşte buruiana beată,
Părul tău se stinge-n ploi,
Nu mai ştim nici noi de noi,

Si ca ploaie, şi ca vânt,
Ne tot pierdem în pământ ...

 ... Cat de adevarat ....  

Ceata si in sufletul meu ...

Tristetea e o melancolie a sufletului etern, pe cand melancolia e o tristete a sufletului efemer ;) ... 

Peste copacii aproape dezgoliti, peste nudul lor maroniu, se astern picaturi mici de apa, care ii inconjoara ca o coroana de frunze nepalpabila, o coroana care le intregeste crengutele zgribulite de frig.

Si in intunericul noptii, stau si privesc la luna si la stele, cu gandul afundat intr-o mie de probleme, dar ceata de afara imi invadeaza si mie sufletul, invaluindu-l cu o aura de mister ce ma adoarme, ma raceste ... 

Mi-e frig, dar si sila sa ma mai gandesc la asta ... O iau asa cum e ... Oricum frigul din interior nu se poate "vindeca" asa de usor.

E intuneric si afara si in camera si in sufletul meu pustiu, maturat de o vijelie puternica de sentimente, pe care nu o inteleg, dar o las sa ma zapaceasca, sa imi dezbine incet particulele, sa muste din mine ca dintr-un fruct zemos, sa se linga mai apoi pe buze si sa ranjeasca in fata trupului meu timid, slabit, fara puteri ... 

E ca o potiune, ca un drog, pe care le iau pentru a uita de cele de peste zi, dar, in mod paradoxal, mai mult imi aminteste de acestea ... 

O luminita se iveste la fereastra mea si strapunge geamul, invadeaza un colt intunecat al camerei si o strabate repid si ireversibil. Faruri de masini, zgomote ... fundalul naturii de afara vajaind inauntru si nelasandu-ma sa adorm. Sau poate ca o face ... e ca o muzica a Mamei Natura, care priveste cu amaraciune in suflet cum toamna a plecat si ne-a lasat de izbeliste ... 

Numai ceata a mai ramas sa ne aminteasca ca a fost odata toamna prin aceste tinuturi ... Ceata care odinioara ne invada plamanii, acum e chiar necesara pentru supravietuirea noastra ... sau doar a mea ...

E indispensabila ... 

Hospice - O bucurie pentru toti

Cu toate ca in ziua de astazi oamenii nu isi mai vad capul de treburi, iar timpul ii preseaza non-stop, am fost bucuroasa sa aflu ca voluntariatul nu a murit inca si ca oamenii, de orice varsta ar fi ei, se implica in actiunile de caritate, care implica bucuria intregii comunitati.
Dupa cum probabil va-ti dat seama, am reusit sa devin si eu, un membru Hospice. Desi am petrecut un timp foarte scurt in respectiva cladire, nu am putut sa nu observ un panou mare pe care erau asternute fetele zambitoare ale multor oameni, nu neaparat de nationalitate romana, care se bucura alaturi de toti ceilalti voluntari de faptul ca, prin actiunile lor, reusesc sa aduca acelasi zambet pe fetele altora de varsta lor si nu numai.
De asemenea, am fost placuta surprinsa de faptul ca multi elevi se implica in actiuni caritabile, din proprie initiativa, inclusiv multi mesotisti ( nu neaparat pentru Hospice ). Un exemplu bun de astfel de elev care prezinta, as putea spune "tot tacamul", este colega mea, a noastra, Mara. Eleva olimpica a colegiului de renume "Dr. Ioan Mesota", aceasta este voluntara la Crucea Rosie si de astazi, alaturi de mine si probabil de multi altii, si la Hospice.
In ce consta acest voluntariat?
In primul si in primul rand reprezinta o satisfactie personala, iar in al doilea rand, orice gest din partea oricarui om de buna credinta inseamna o viata mai usoara pentru cei carora Dumnezeu "i-a inzestrat" cu o cruce mai grea decat a noastra, a tuturor. Pentru ca nu iti e totuna daca urmeaza sa mori peste cateva decenii sau poate peste cateva luni.

Ma simt datoare fata de comunitatea brasoveana, in special si de aceea am dedicat aceasta postare unui act nobil, caritatea, sperand ca cei care o vor citi sa inteleaga importanta voluntariatului si a sprijinului de orice fel pentru cei care au nevoie mai mult ca niciodata de o mana de ajutor. 


Voi reveni cu o postare despre ce inseamna cu adevarat sa ai suflet. O poveste reala.