Firstly, Rares: u are the only one who keeps me alive ( blogareste vorbind ;) ).
Visez sa vad cu adevarat in adancul sufletelor oamenilor, visez sa aud cu adevarat ce gandesc, visez la o lume mai buna, dar intotdeauna raman doar cu visele. De ce? Nu stiu si visez sa incerc a putea afla de ce, dar ca de obicei nu pot. Neputinta ma omoara ... ne omoara. Am lumea in mana mea dreapta si visez ca mana mea stanga sa o poata salva din teroare si nu pot. Visez ca timpul ce zboara pe langa mine sa se opreasca candva, sa stea si sa ma priveasca in ochi, soptindu-mi cine il fugareste, dar graba lui e cu adevarat prea mare pentru a se putea opri sa imi implineasca dorinta. Visez vise mari, visez cosmaruri marete, visez de toate, dar niciodata nu am visat perfectiunea in stare pura. Ce inseamna a defini? Ce ne defineste pe noi cu adevarat? Zambetele noastre sunt masca noastra care imprima si arde suferinta pe chipurile ce au fost odata culese din gradina Domnului... Ne uratim cu fiecare secunda ce trece, dar noi vedem doar uratirea exterioara, cand de fapt sufletul sufera cel mai mult. Daca ar avea gura sa strige la fel cum facem noi, atunci am surzi ... pentru ca sufera. Ce inseamna a medita? De ce spunem ca meditam asupra vietii, cand de fapt vorbim despre reculegerea sufletului ... Am semanat frumusete si culegem suferinta pana in cele mai adanci adancuri ale sufletului. Si totusi eu inca sper ca va fi ceva si visez si visez si visez in continuare, chiar daca aripile gandului imi sunt mereu taiate de realitatea asta reala, dura si materiala care ne ingradeste si ne cenzureaza fiinta. Dar putem opri noi timpul fizic sau cel astronomic? El trece si calca in picioare suflete fara sa intrebe cat de adanci sunt ranile pe care le lasa in urma. Si rasuceste cutitul in rana ...
Asta e visul meu de toamna ...
" Octombrie este o simfonie a permanentei si schimbarii.”Bonaro W. Overstreet
“ Un vant a aruncat departe ploaia, a luat cu el cerul si frunzele, lasand in spate doar copacii. Cred ca am ajuns sa cunosc prea bine toamna.”E. E. Cummings
Si iata ca odata cu toamna, s-a intamplat ca si eu sa ma trezesc din cosmarul meu de zi cu zi, din melancolia mea eterna si sa mai scriu si eu pe blog. Posturile vor fi extrem de rare prevad eu, dar poate ca nu voi uita chiar complet de aceasta portita de evadare in care ma regasesc.
Constat cu stupoare faptul ca eu nici macar nu stiu cand este aniversarea blogului meu ...
Nu stiu ce mi-a venit sau ce am vrut sa spun de fapt cu asta ...
Pentru mine fiecare vorba are o anumita cadenta atat in urechile mele, cat si in sufletul meu ... Se pare ca cele de mai dinainte nu au, deci nu au nici inteles ...
Se pare ca Dumnezeu nu ne prea iubeste pe mine si pe Rares din moment ce nu ne asculta ruga de a ploua ... poate cerem prea mult si nu stim noi ... Nu stiu ...
Totul e relativ, nimic nu e absolut slefuit ... poate doar timpul ... el care da forma tuturor lucrurilor si le spune ca superioritatea nu exista ... Constati la batranete ca ti-ai trait viata degeaba, fiind inghesuit tocmai de acesta, de TIMP ... Constati ca lumea ta s-a invarit de fapt in jurul lumii reale ... Constati ca numai banii au contat si nimic altceva ... Constati ca dupa atatia ani de convietuire cu eul propriu tu tot nu te cunosti, tu tot nu stii ce conteaza cu adevarat in viata, si anume SA TE BUCURI DE LUCRURILE SIMPLE, DE O PICATURA DE PLOAIE, DE CANTUL UNEI PASARELE ...
Sper sa nu fie si cazul meu, sper sa stiu sa ma bucur de adevar atunci cand il am in fata ... si atunci cand nu il voi mai avea ... Conteaza cu adevarat cum si ce ai facut in viata? Nu, normal ca nu. De ce? De murit toti trebuie sa murim, asa ca de ce ar conta cand s-ar intampla asta si in ce conditii? Doar trupul more, nu si spiritualitatea care a dainuit odata in el. Daca ti-ai bucurat indeajuns sufletul, atunci cuvantul moarte nu ar trebui sa trezeasca in tine niciun fel de fior negativ, deoarece dupa moarte tot sufletul tau va avea de castigat mai mult ca inainte si se va bucura de o zi frumoasa ( in felul propriu ) in fiecare zi. Trupul e doar o carcasa pentru a nu rani si mai tare sufletul care este si asa foarte fragil. Aici nu fac referire neaparat la religie, ci mai degraba la lucrurile simple, dar care sunt de fapt atat de profunde. Nu poti realiza cat de profunde sunt daca tot timpul esti presat de alte lucruri "importante". Si atunci nu rezolvi nimic.
Sper sa subliniez esentialul, miezul acestor lucruri si ideologii la care tin extrem de mult si care probabil le tot auziti sau cititi, dar nu va puteti da cu adevarat seama ce INSEAMNA ele. Este ceva foarte fin, fragil, dincolo de simturile umane. Daca esti intr-o pasa proasta nu citi asta, te rog, pentru ca nu iti va ridica moralul. Te vei supara ca nu intelegi nimic. Fa-o cand esti linistit si atunci poate vei intelege mai multe ...
Am adus vorba despre batranete mai inainte tocmai pentru simplul fapt, ca matusa mea, o femeie de caracter si minunta, ajunsa de prefixul 5, mi-a spus intr-o zi cat de mult regreta faptul ca si-a trait toata viata gandidndu-se la bani, in loc sa se bucure de frumusetea naturala a lucrurilor lasata de Dumnezeu. Eu am transpus lucrurile mai poetic, poate mai metaforic, dar intr-un fel, acestea sunt cuvintele ei. Este surprinsa esenta sufletului sau. Poate veti tine cont si voi de acest sfat indirect al ei si va veti gandi cu seriozitate la sublimul fiecarui atom al momentului de ieri, de azi si de maine.
Poate ca unele lucruri nu au noima decat pentru mine, dar nici nu stiti cat de bine si de melancolica ma fac sa ma simt aceste lucruri pe care le spun cu atata drag celor care au urechi sa auda si ochi sa vada ceea ce CONTEAZA cu adevarat.
Ma tot invart in jurul aceleiasi idei cu scopul de a va o implementa in cap. For forever!
Ma rog la Dumnezeu si ii spun sa va faca sa intelegi din timp ce e bine si ce e rau, prin prisma ochilor si a sufletului meu, tocmai pentru a nu va rata viata!
Sunt un fel de mesager care va vrea binele!
ATENTIE!
Pentru a incheia acest post cu sufletul total impacat, as vrea sa imi cer scuze in mod ofocial fata de Anna, Rares, Mada si Mara pentru ca nu le-am mai urmarit activitatea pe blog si poate ca de acum incolo o voi face din ce in ce mai rar. Vreau sa stiti ca imi pasa foarte mult de voi, doar ca eu am intrat in clasa a VIII - a intr-un ritm prea alert si nu am cum sa scap de el. Sper ca nu m-ati uitat si sper, de asemenea, ca desi nu am mai scris de foarte mult timp pe blog, poate va veti aminti sa va uitati pe el si sa cititi acest post care va este dedicat mai ales voua. Poate Mada nu se va uita deloc, dar sper sa aveti bunavointa de a-i spune ca am un mesaj scris pentru ea.
Va multumesc foarte mult >:D<!
Va iubesc! Si Mara, promit ca nu te voi taia niciodata cu drujba :)). Imi dau cuvantul de onoare!
Visez sa vad cu adevarat in adancul sufletelor oamenilor, visez sa aud cu adevarat ce gandesc, visez la o lume mai buna, dar intotdeauna raman doar cu visele. De ce? Nu stiu si visez sa incerc a putea afla de ce, dar ca de obicei nu pot. Neputinta ma omoara ... ne omoara. Am lumea in mana mea dreapta si visez ca mana mea stanga sa o poata salva din teroare si nu pot. Visez ca timpul ce zboara pe langa mine sa se opreasca candva, sa stea si sa ma priveasca in ochi, soptindu-mi cine il fugareste, dar graba lui e cu adevarat prea mare pentru a se putea opri sa imi implineasca dorinta. Visez vise mari, visez cosmaruri marete, visez de toate, dar niciodata nu am visat perfectiunea in stare pura. Ce inseamna a defini? Ce ne defineste pe noi cu adevarat? Zambetele noastre sunt masca noastra care imprima si arde suferinta pe chipurile ce au fost odata culese din gradina Domnului... Ne uratim cu fiecare secunda ce trece, dar noi vedem doar uratirea exterioara, cand de fapt sufletul sufera cel mai mult. Daca ar avea gura sa strige la fel cum facem noi, atunci am surzi ... pentru ca sufera. Ce inseamna a medita? De ce spunem ca meditam asupra vietii, cand de fapt vorbim despre reculegerea sufletului ... Am semanat frumusete si culegem suferinta pana in cele mai adanci adancuri ale sufletului. Si totusi eu inca sper ca va fi ceva si visez si visez si visez in continuare, chiar daca aripile gandului imi sunt mereu taiate de realitatea asta reala, dura si materiala care ne ingradeste si ne cenzureaza fiinta. Dar putem opri noi timpul fizic sau cel astronomic? El trece si calca in picioare suflete fara sa intrebe cat de adanci sunt ranile pe care le lasa in urma. Si rasuceste cutitul in rana ...
